Gimnastică ritmică

 

Gimnastica Ritmică – Frumuseţe, Eleganţă şi Graţie

 

Gimnastica Ritmică, ca dealtfel toate ramurile gimnasticii, aparţine categoriei sporturilor tehnico-combinatorii şi se caracterizează printr-o mare complexitate a mişcării. Ea este întâlnită într-o multitudine de forme de organizare concretizate prin – lecţii de educaţie fizică din programa şcolară (învăţământ la toate nivelele); – acţiuni de pregătire sportivă specializată şi de performanţă; – activităţi demonstrative şi cultural educative; – activităţi de întreţinere.

Practicarea gimnasticii ritmice, asigură o dezvoltare fizică armonioasă specific feminină, menţinerea unei stări optime de sănătate, dezvoltarea capacităţii motrice, formarea capacităţii de practicare sistematică şi independentă a exercițiilor fizice; dezvoltarea armonioasă a personalitaţii; menţinerea unui tonus muscular optim; formarea si menţinerea unei atitudini corporale corecte; prevenirea şi corectarea deficienţelor de postură şi fizice; combaterea excesului ponderal şi a obezităţii; dezvoltarea inteligenţei motrice; dezvoltarea echilibrarea şi reglarea emoţională; educarea atitudinilor, convingerilor sentimentelor morale de fair-play, respect, colaborare, prietenie; educarea emoţiilor estetice, date de aprecierea frumuseţii mişcărilor şi a esteticii corporale; dezvoltarea capacităţii de autoreglare, de disciplină, spirit de organizare, curaj, perseverentă, dârzenie, etc.

Cu alte cuvinte copii care practică gimnastica ritmică îşi pot exprima identitatea, îşi dezvoltă relaţiile interpersonale pozitive şi valorile culturale create prin mişcare.

La Liceul cu Program sportiv activează în prezent trei grupe de începătoare, doua de avansate și una de performanță, precum și o echipă de majorete. Gimnastele sunt pregătite de către profesoarele Mihaela Sandor și Alina Baciu, coreograf Julieta Iordache.

Începând cu anul 2003 s-a reluat afilierea la Federația Română de Gimnastică Ritmică și participarea la Campionatele Naționale și Campionatele Naționale ale Cluburilor Sportive și Liceeelor cu Program Sportiv, cu echipa de performanță, având rezultate deosebite. În prezent Liceul se poate mândri și cu o reprezentantă în Lotul Național de Junioare, Adamosi Anita Klementina, elevă în clasa a VIII-a B.

 

Cele cinci obiecte cu care se practică gimnastica ritmică sunt, Coarda, Cercul, Mingea, Măciucile și Panglica

 

                             Coarda                                     coarda

 

Este confectionatã din cânepã, mãtase, plastic etc. Dimensiunea corzii se mãsoarã dupã înãltimea gimnastei: distanta de sub axila dreaptã, pe sub tãlpi, la axila stângã. La capãtul corzii se admite un nod.

Coarda este un obiect ambidextru care, în coordonare cu miscarea corporalã, solicit specific coordonarea brate – picioare.

 

 

                          Cerc                                              cerc

Este confectionat din material plastic. Dimensiunile sunt cuprinse între 70 – 80 cm. (pentru junioare) si 80 – 90 cm. (pentru senioare). Greutatea: 300 gr. Culorile pot fi variate.

Cercul este un obiect caracterizat printr-o suprafatã mare, fapt care mareste dificultatea în insusirea controlului asupra obiectului.

 

                      Minge                                               minge

Este confectionatã din cauciuc. Dimensiunile sunt cuprinse între 18 – 20 cm. iar greutatea este de 400 gr. Culoriea poate fi unicã sau cu desene geometrice.

 

                    Mãciuci                                           maciuci

Sunt confectionate din material plastic sau fibrã de sticlã. Dimensiunile sunt cuprinse între 40 – 50 cm. Greutatea: 150 gr. fiecare mãciucã.

Pãrtile componente:
Capul: este o parte micã, sfericã, aflatã la una dintre extremitãti. Diametrul capului mãciucii trebuie sã fie de maxim 3 cm.
Gâtul: reprezintã partea lungã de mijloc, de forma unei tije.
Corpul: este partea ingrosatã de la extremitatea opusã capului.

Mãciucile reprezintã un obiect ambidextru care, sub raport tehnic competitional, este considerat ca o unitate de lucru, aprecierea procedeelor fãcându-se prin raportare la fiecare tip de actiune. Din punct de vedere al executiei, actiunea fiecãrei mãciuci este apreciatã separat.

 

                  Panglica                                              panglica

Material si dimensiuni

Bagheta (bãtul): este confectionat din material sintetic, în lungime de 50 – 60 cm, inclusiv inelul de fixare. Pentru copii, bagheta poate avea dimensiuni reduse, 40 – 50 cm. In diametru, extremitatea de care se tine poate fi de max. 1 cm. Forma poate fi cilindricã sau conicã.
Panglica: este partea textilã, confectionatã din saten sau alte materiale asemãnãtoare. Lungimea ei diferã în functie de nivelul de pregãtire: 4 m. la copii, 5 m. la junioare si 6 m. la senioare. La extremitatea care se ataseazã baghetei, existã o dublare de max. 1 m. Greutatea materialului fãrã bãt si atas este de aproximativ 35 gr. la lãtimea de 4 – 6 cm.
Atasul: este dispozitivul de fixare, lung de max. 7 cm. si reprezentat printr-un mecanism special care permite o învârtire permanenta. El se mai numeste, popular, si vârtej.